In vreme ce reclamele TV ne indeamna sa luam credite, pentru ca totul va fi roz si frumos, instantele de judecata sunt din ce in ce mai pline de procese deschise impotriva datornicilor, de falimente.
Imediat ce apare o noua firma, o noua afacere, statul sare la gatul ei. Intai vin taxele si costurile de autorizare . Apoi, vin impozitele, taxele pe salarii [ acum au adoptat un proiect de lege sa impoziteze cu 29 % inclusiv venituri suplimentare obtinute de salariati de exemplu de pe urma masinii de serviciu pusa la dispozitie de firma, telefonul mobil, laptop, etc] , efectiv toata lumea vrea cate ceva de la proaspatul patron.
Mai are si un concurent care nu il vede cu ochi buni, si acesta trimite o anonima la Sectia de Politie, in care il acuza de evaziune fiscala, fraude economice, si politia incepe cercetarile, ca deh, este un denunt si chiar daca nu se cunoaste cine l-a facut ei trebuie sa investigheze; ca atare, patronul trebuie sa duca la politie cu actele contabile, sa piarda timp si bani.
Intre timp, banca care i-a dat credit sa inceapa afacerea, il anunta ca rata a crescut pentru ca pe undeva prin America este o criza financiara, care a ajuns si la noi in tara, asa ca asta este, trebuie sa plateasca mai mult catre banca. Si firma de leasing il anunta ca rata la masina a crescut ca valoare, si deodata, omul nostru realizeaza ca si-a amanetat viata, ca a devenit sclav al sistemului. Si linistea lui s-a dus, se imbolnaveste, insa cand se duce la doctor, acesta-i recomanda un medicament care nu se mai gaseste la farmacie, pentru ca nu mai este importat de catre niste firme care se razboiesc cu Ministerul Sanatatii.
In continuare va las sa cititi si editorialul lui Paul Nasadeanu, de la Cuget Liber din Constanta

O afacere sfâşiată
Paul NĂSĂUDEANU, Cuget Liber

Am văzut o reclamă la televizor, în care patroana unui IMM se plimbă, cu o expresie mulţumită, de proprietar sudist de plantaţie, printre câteva rânduri de maşini de cusut.
Totul este imaculat şi sugerează că s-au făcut investiţii mari. Ce urmează însă?
Când vine vorba de bani, românii demonstrează o lipsă acută de imaginaţie. Poliţiştii cer saci de cartofi şi apă plată pe post de şpagă, câştigătorii de la loto se sinucid, şmecherii îşi iau haine, maşini şi femei identice iar patronii IMM-urilor din industria textilă au impresia că hainele lor marca „George & Maria" vor avea şanse pe piaţa Uniunii Europene.
De altfel, promovarea este singura mare problemă a firmelor româneşti. De preţ nu se pune problema, căci suntem mult prea săraci ca să producem lucruri scumpe.
La chinezi, spre exemplu, e mai simplu. Iei 100xXiu şi 100xJin şi îi pui să muncească 12 ore pe zi, în schimbul vieţii şi al onoarei de a munci pentru Tatăl lor, apoi trimiţi totul la export, niciun produs nefiind mai scump de 50 cenţi (de dolar). Evident, în Europa, acelaşi produs ajunge să coste 10 dolari, ceea ce este puţin, având în vedere că bătrânul continent a ajuns să fie cel mai scump loc de pe planetă.
Desigur, un asemenea adaos comercial lasă loc de manevră pentru mulţi băieţi deştepţi. Astfel, în 2007, statisticile exacte ale Chinei spun că în România au fost exportate produse textile în valoare de 4 miliarde dolari. În România, statisticile (la fel de exacte, bineînţeles, că doar suntem oameni serioşi) spun că nu am primit produse decât de 2 miliarde dolari.
Chiar dacă 50% din marfă se pierde ca prin farmec pe mări şi oceane, asta nu schimbă cu nimic faptul că am ajuns unul dintre principalii importatori ai textilelor chinezeşti.
Fabricile mari s-au desfiinţat, numărul angajaţilor scade constant iar exporturile au ajuns să fie un sport extrem.
În aceste condiţii, ce şanse are patronul din reclamă? E îngropat în datorii, căci a făcut împrumuturi la bănci, nu are mari şanse pe piaţa internă, dominată de chinezării şi turcisme, iar de export nici nu se pune problema, întrucât e nevoie de subvenţii, pe care nu le poate lua, deoarece are datorii prea mari ca să mai fie eligibil. Are nevoie de bani pentru promovare, pentru a plăti salarii decente, pentru a plăti facturile din ce în ce mai scumpe şi a întreţine utilajele noi. În plus, trebuie să îşi deschidă magazine în ţară, adică să închirieze spaţii la preţuri prohibitive, să le amenajeze şi, din nefericire, să încerce să convingă românii că produsele româneşti nu sunt de...

Constănţenii se împrumută pentru televizoare şi frigidere
Ciprian VIERU, Cuget Liber

Banca Naţională a României a publicat recent o situaţie a împrumuturilor românilor şi a destinaţiei banilor astfel obţinuţi. Aşa cum era de aşteptat, creditele de consum sunt majoritare. Îngrijorător este însă faptul că, cel puţin la nivelul judeţului Constanţa, acestea reprezintă mai mult de 65%, în condiţiile în care regiunea oferă numeroase oportunităţi de investire a banilor.
Potrivit BNR, la sfârşitul anului trecut, valoarea totală a creditelor în lei acordate de bănci populaţiei la nivelul judeţului Constanţa era de 1,35 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ 1,27 miliarde de lei reprezentau credite de consum, în timp ce creditele pentru locuinţe abia dacă depăşeau 43 de milioane de lei. Un calcul simplu arată că peste 95% din creditele în lei luate de la bancă au avut ca scop achiziţionarea de frigidere, maşini de spălat, televizoare sau orice alt obiect comercializat în principal de retaileri şi cu o perioadă limitată de funcţionare.
Balanţa este totuşi redresată, dar nu îndeajuns, de creditele în valută. Astfel, din cele 1,84 de miliarde de lei împrumutaţi de la bancă, 1,17 miliarde de lei au avut ca destinaţie consumul şi 616 milioane de lei achiziţionarea de locuinţe. Din nefericire, şi în acest caz procentul este net favorabil creditelor de consum, cu un raport de aproximat 65%.
În aceste condiţii, este de înţeles de ce BNR este decisă să limiteze accesul populaţiei la creditele de consum, spre nemulţumirea tot mai mare a băncilor de pe piaţa românească.

 

Foto : romanialibera.ro